Banner of Doka Group Inc hiring for jobs in Romania on GrabJobs

Careers at Doka Group Inc

Apply for the latest Part-Time & Full-Time Job Vacancies at Doka Group Inc.

Descrierea companiei Doka este unul din liderii mondiali în domeniul dezvoltării, producţiei şi distribuţiei de echipamente de cofrare pentru toate sectoarele din industria construcţiilor. Sunt puţini cei care asociază marca Doka unei istorii de familie care a împlinit 150 de ani. Însă clienţii noştri din întreaga lume profită de valorile care au luat naştere de aici și din pasiune pentru soluții: încredere, experienţă şi respectarea angajamentelor. Tocmai în mediul concurenţial global, acestea formează o fundaţie care reprezintă baza pentru dezvoltarea şi distribuirea unor soluţii de cofrare de calitate superioară. Ne ajutăm clienţii să construiască mai eficient, mai bine şi mai sigur. Pentru a menține acest standard, investim în formarea continuă și creativitatea angajaților, apreciem experiența, seriozitatea și inovația și oferim mereu noi perspective și siguranță într-o companie activă la nivel internațional. Prezentă în peste 70 de țări, în România Doka este prezentă din 1998, unde a contribuit la succesul a nenumărate proiecte de dezvoltare imobiliară, de infrastructură, construcţii industriale etc., fiind reprezentată în Bucureşti (Tunari, jud. Ilfov), Constanţa, Braşov, Timişoara si Cluj.

Working at Doka Group Inc

Photo 1 of Doka Group Inc hiring for jobs in Romania on GrabJobs

GrabJobs is the no1 job portal in Romania, connecting you to thousands of jobs fast! Find the best jobs in Romania, apply in 1 click and get a job today!

Mobile Apps

Copyright © 2026 Grabjobs Pte.Ltd. All Rights Reserved.